BeLegal

Divorț

Actele necesare și procedura de desfacere a căsătoriei

Căsătoria încetează în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi sau prin divorţ (desfacerea căsătoriei), în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori a tutorelui soţului în privinţa căruia s-a instituit măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei.
În lipsa acordului soţiei, soţul nu poate cere desfacerea căsătoriei în timpul gravidităţii acesteia şi timp de un an după naşterea copilului dacă acesta s-a născut viu şi trăieşte.
Căsătoria poate fi desfăcută de către organul de stare civilă, pe cale judecătorească sau de către notar, în dependență de circumstanțele fiecărui caz.
În baza acordului comun al soţilor, în cazurile în care între aceştia nu există neînţelegeri referitoare la partajul proprietăţii comune în devălmăşie, la întreţinerea, educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreţinerea unuia dintre soţi, căsătoria este desfăcută la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi sau la notar.
Dacă soţii au copii minori comuni şi nu au ajuns la un acord privind întreţinerea, educaţia şi domiciliul acestora sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească. Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există acordul la divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la organul stare civilă pentru soluţionarea problemei.
Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sînt imposibile.
Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe.
În cazul lipsei unui acord între soţi sau dacă se va dovedi că acordul lezează drepturile şi interesele copiilor minori sau ale unuia dintre soţi, instanţa judecătorească este obligată:
1. să împartă, la cererea soţilor (a unuia dintre ei), bunurile lor proprietate în devălmăşie;
2. să determine care dintre părinţi va plăti pensia de întreţinere a copiilor minori şi mărimea acesteia;
3. să stabilească, la cererea soţului care are dreptul la pensia de întreţinere de la celălalt soţ, mărimea şi modul de plată a acestei pensii;
4. să stabilească cu cine dintre părinţi vor locui copiii minori după divorţ.
Divorțul pe cale judecătorească poate avea loc chiar dacă soțul solicitant nu se află în țară, prin intermediul avocatului.

Actele necesare pentru divorț la organul de stare civilă:

1. cerere privind desfacerea căsătoriei în baza declaraţiei comune a soţilor;
2. actele de identitate;
3. certificatul de căsătorie;
4. certificatul de la locul de trai, eliberat de una din instituţiile de exploatare a locuinţelor (cooperativa de construcţie a locuinţelor, asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate sau întreprinderea municipală (orăşenească) de gestionare a fondului locativ) sau de primăria satului, comunei sau oraşului - prin care se confirmă că soţii nu au copii minori comuni şi/sau declaraţia pe proprie răspundere că nu au copii minori comuni;
5. confirmarea achitării taxei de stat – 100 lei (se prezintă în ziua înregistrării divorţului);
6. confirmarea achitării serviciilor prestate de oficiu stare civilă – 100 lei separat pentru fiecare din soţi.
Declaraţia comună a soţilor privind desfacerea căsătoriei poate fi depusă la Oficiul stare civilă în a cărui rază teritorială aceștia domiciliază sau la care a fost înregistrat actul de căsătorie sau la Misiunile diplomatice şi Oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Costul și durata prestării serviciului

1. La oficiul stare civilă:
100 Lei separat pentru fiecare din soţi/la data stabilită conform legii;
2. la Misiunile diplomatice şi Oficiile consulare ale Republicii Moldova:
250 Euro timp de 1 luna.

Actele necesare pentru divorț în instanța de judecată:

1. cerere de chemare în judecată privind desfacerea căsătoriei;
2. actele de identitate;
3. certificatul de căsătorie;
4. certificatul de naștere al copilului, după caz;
5. confirmarea achitării taxei de stat – 40 lei (prima căsătorie) sau 200 lei (a doua căsătorie);

06.11.2020